Marţi, 20 noiembrie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Sport » 23 octombrie 2018, ora: 09:59
rss
 

Craiova devine gazda primului eveniment de alergare comunitar de tip Semimaraton

Craiova devine gazda primului eveniment de alergare comunitar de tip Semimaraton

Sportul a devenit, în ultimii 10 ani, modul prin care mii de oameni aduc schimbarea pozitivă în comunitățile lor. În 04 noiembrie 2018, începând cu ora 11.00, Craiova devine gazda primului eveniment de alergare comunitar de tip Semimaraton!

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

Semimaratonul Craiovei este un eveniment de alergare cu strângere de fonduri pentru proiecte din comunitate. El își propune să aducă împreună oameni din toată țara care să alerge pentru schimbările pozitive în care cred.

Cauzele înscrise pentru a fi susținute de alergători sunt:

  • "Stop Analfabetismului Drept moștenire (SAD)" - Promotor ARTI - Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă 
    • Alergătorii vor susține astfel stoparea analfabetismului din România. Prin gestul lor, 75 de copii din școlile pilot din Drăgotești și Valea Stanciului vor avea acces la o educație bazată pe un curriculum integrat și atractiv, utilizând tehnologii moderne, învățarea contextuală și prin emoții.
  • "Putem schimba destine" - Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia
    • Taxele de participare vor merge către achizitionarea unui echipament radiologic funcțional în cadrul Clinicii de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia Craiova care deține, în prezent, o instalație fixă RONTGEN-DIAGNOSTIC cu un post grafie, fabricată și pusă în funcțiune în anul 1982.
  • "Zambiți pe Corabia lui Barbă-Deasă" - FUNDAȚIA ANYA
    • Cu sprijinul sportivilor înscriși la cursele din cadrul Semimaratonului copiii cu dizabilități neuro-cognitive și/sau motorii pot participa la spectacole interactive (piese de teatru de scurtă durată), în condițiile adaptate nevoilor lor, împreună cu prietenii, cu sau fără nevoi speciale.
  • "Învăț să fiu independent!" - ANCAAR filiala Craiova (Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România filiala Craiova)
    • Alergând pentru ei, 25 de copii si tineri cu autism pot beneficia de terapii specifice oferite de un personal calificat în acest domeniu, pentru recuperarea si integrarea lor.
  • "Vreau în clasa a noua!" - World Vision Romania
    • Copii din mediul rural, din județul Dolj, care nu își pot continua studiile liceale din cauza lipsei de susținere financiara, vor fi sprijiniți sa meargă la liceu prin burse lunare, participări la activități de socializare, seminarii, excursii și tabere școlare.
  • "Centrul Social de Urgență pentru persoane fără adăpost „Sf. Vasile" - Asociația Vasiliada
    • Una din familiile aflate în acest moment în centrul nostru social poate să fie ajutată să-și găsească liniștea mult căutată, să acorde mai mult timp educării copiilor și mai ales să ofere un cadru adecvat creșterii acestora în bune condiții, feriți de un mediu care le-ar putea influența viața în sens negativ, prin asigurarea unei locuințe.
  • "AJUNGEM MARI" - Asociația Libdenfeld 
    • Proiectul se desfășoară în 24 județe și în București. Prin el se asigură susținere și educație pentru copii și tineri din centrele de plasament. Asociația oferă cursuri vocaționale, vizite și tabere, ateliere și alte activități anual pentru 2000 de copii constant, implicând pentru acestea peste 1300 voluntari.
  • "Vreau să merg la liceu!" - Asociația Inimi Creative
    • Participanții aleargă pentru ca tinerii proveniți  din mediul rural să aibă șanse egale cu cei născuți și crescuți în mediul urban, adaptându-se la liceu și scăzând rata abandonului școlar.
  • "Cățeii care salvează vieți!" - Centrul de Educare Canină
    • Alergătorii susțin pregătirea câinilor pentru intervenția lor în situații de urgență, salvând astfel vieților oamenilor.

Cursele ce se vor desfășura pe parcursul evenimentului sunt:

  • Semimaraton individual – minim 18 ani
  • Semimaraton stefeta (3 membri) – minim 18 ani
  • Cursa de 14km - minim 14 ani
  • Cursa de 7 km - minim 14 ani
  • Cursa populară de 2 km - minim 14 ani
  • Cursa fotoliilor rulante de 2 km - minim 14 ani
  • Cursa copiilor (2-3 ani: 200 m, 4-5 ani: 300 m, 6-7 ani: 500 m, 8-9 ani: 600 m, 10-11 ani: 800 m, 12-13 ani: 1 km)
  • Cursa bebelușilor de mers de-a bușilea (1-2 ani: 50 m)
  • Canicros (1 km)
Programul de desfășurare complet este disponibil în secțiunea INFO participanți de pe site-ul proiectului sau direct aici.
 
Vor fi acordate în total peste 250 de premii, fiind premiați toți participanții la cursele de fotolii rulante, copii, bebeluși și Canicros. În afara de premiile specifice fiecărei curse și categorii, există 3 premii speciale pentru Școala cu cei mai mulți participanți, Liceul cu cei mai mulți participanți și Compania cu cei mai mulți participanți!

Traseul stabilit este cu pornire din parcarea Sălii Polivalente, Stadionul Ion Oblemenco, Parcul Tineretului, realizând această buclă de 3 ori în vederea realizării traseului de 21 Km necesari pentru semimaraton. Cursa bebelusilor se desfasoara în interiorul Sălii Polivalente.

Regulamentul de participare este disponibil pe site-ul www.semimaratonulcraiovei.ro.

Înscrierea la curse se poate realiza online, pe site-ul proiectului sau accesând link-ul direct: ÎNSCRIERE
 
 
 

 

 
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Gafa săptămânii: Adriana Ungureanu, consilier local
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mahler si regasirea copilăriei, cu maestrul Walter Attanasi la pupitrul dirijoral
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.