Miercuri, 24 octombrie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 9 octombrie 2018, ora: 08:15
rss
 

Spectacol marca Teatrul Colibri Craiova, premiat la Timișoara

Spectacol marca Teatrul Colibri Craiova, premiat la Timișoara

Încă un titlu din repertoriul Teatrului pentru copii și tineret Colibri din Craiova este premiat la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin“ Timișoara. Anul acesta, la a treia ediție a festivalului timișorean, juriul a acordat Premiul pentru Originalitate spectacolului Poveste despre Hansel și Gretel, realizat de și cu actorii Geo Dinescu, Marin Fagu și Mugur Prisăcaru. Spectacolul a fost prezentat miercuri, 3 octombrie 2018, pe scena Casei Tineretului, la invitația Teatrului pentru copii și tineret Merlin Timișoara.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

Din juriu au făcut parte: prof. univ. dr. Oana Leahu, decanul Facultății de Arte în limba română din Tg. Mureş – președinte, lect. univ. dr. Toma Hogea – actor, regizor artistic, Adela Moldovan - actor păpuşar, regizor artistic, Gabriela Mariş – teatrolog, editor al revistei „Timpul Cireşelor“, Clara Dărângă  - scenograf.

Spectacolul Poveste despre Hansel și Gretel a mai fost prezentat la festivaluri în țară la Alba Iulia, Brașov, Arad, și la Dnipro în Ucraina. Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar și atmosferei create de muzică și lumini, povestea este abordată din perspectiva relațiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste.

La ediția din 2017 a Festivalului „Sub bagheta lui Merlin“, la care Teatrul Colibri Craiova a participat cu spectacolul Furtuna¸ regia Cristian Pepino, juriul a acordat Premiul pentru Interpretare Colectivă în spectacolul Furtuna actorilor Oana Stancu, Geo Dinescu, Marin Fagu, Mugur Prisăcaru; Premiul de Excelență - actorului Marcel Iureș; Premiul pentru Management Cultural - Adrianei Teodorescu, managerul Teatrului pentru copii și tineret Colibri Craiova. Cu Premiul de Excelență a fost distins și regizorul Cristian Pepino pentru contribuția pe care a adus-o și o aduce încă în teatrul românesc de animație ca profesor, mentor și regizor.

 

 
Alte articole din Învăţământ şi Cultură:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Filarmonica
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.