Marţi, 20 noiembrie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 19 septembrie 2018, ora: 15:07
rss
 

Consiliul Județean Dolj a sprijinit Festivalul Mondial de Poezie «Mihai Eminescu»

Consiliul Județean Dolj a sprijinit Festivalul Mondial de Poezie «Mihai Eminescu»

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a primit, miercuri, la Palatul Administrativ, vizita participanților la Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, context în care le-a prezentat oaspeților județul, evidențiind implicarea instituției în sfera culturală, printr-o serie de investiții care au pus în valoare obiective emblematice, precum și disponibilitatea de a acorda în continuare întreaga susținere pentru acest domeniu.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

„Dincolo de proiectele care vizează infrastructura de transport, de sănătate sau de asistență socială, am direcționat o mare parte din fondurile pe care le-am avut la dispoziție către cultură. Ne bucură faptul că, de-a lungul anilor, fie cu alocări din bugetul propriu al CJ Dolj, fie cu finanțare obținută de la Uniunea Europeană, am reușit să ducem la bun sfârșit mai multe inițiative pentru păstrarea și promovarea inestimabilului patrimoniu din această zonă.

În acest sens, aș aminti demersul pentru restaurarea Muzeului de Artă, o clădire emblematică pentru Oltenia, în care se regăsesc opere ale inegalabilului Constantin Brâncuși – investiție realizată printr-un demers cu finanțare europeană în valoare de peste 6 milioane de euro. Și, pentru că am vorbit despre Brâncuși, trebuie spus că, în imediata vecinătate a Palatului «Jean Mihail», Consiliul Județean construiește în prezent un complex turistic și expozițional, dedicat în întregime marelui sculptor.

De asemenea, alte aproape 6 milioane de euro au fost investite în reabilitarea clădirii în care se află Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, sumă la care se adaugă alte aproape 3 milioane de euro, asigurate din fonduri proprii, pentru construirea unei noi clădiri destinate acestei instituții, imobil în care funcționează unul dintre cele mai moderne laboratoare de restaurare din România.

Recent, am semnat contractele de finanțare pentru restaurarea culelor de la Brabova și Cernătești, două clădiri cu statut de monument istoric de interes național, pentru care am obținut fonduri europene. 

Consiliul Județean Dolj s-a afirmat drept unul dintre partenerii tradiționali ai actului de cultură și a sprijinit manifestări de prestigiu, cum sunt Festivalul Mondial de Poezie «Mihai Eminescu», Festivalul Internațional «Shakespeare», Festivalul Internațional «Adrian Păunescu» sau Divanul degustătorilor de film și artă culinară.

Doresc să evidențiez angajamentul CJ Dolj de a se implica și în viitor în susținerea unor astfel de evenimente și proiecte culturale, pentru că ele dăinuie peste ani și reușesc să unească oameni, indiferent de țară, de tradiție sau de granițe“, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.

La întâlnirea desfășurată în sala de ședințe a Consiliului Județean, alături de vicepreședintele Cosmin Vasile au participat administratorul public al județului, Cosmin Durle, precum și inițiatorul festivalului, prof. univ. dr. Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu“.

 
Alte articole din Învăţământ şi Cultură:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Gafa săptămânii: Adriana Ungureanu, consilier local
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mahler si regasirea copilăriei, cu maestrul Walter Attanasi la pupitrul dirijoral
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.