Vineri, 14 decembrie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 16 aprilie 2018, ora: 10:48
rss
 

Ensemble pour une Europe Solidaire, la Biblioteca Aman

Ensemble pour une Europe Solidaire, la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 16 aprilie, începând cu ora 09:30, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, acțiunea “Ensemble pour une Europe Solidaire”.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

Activitatea cuprinde atelierul “Teatru Forum”, o formă de interacțiune între elevii de la Colegiul Național Carol I” din Craiova, Liceul “Academician Lyudmil Stoyanov” din Blagoevgrad, Bulgaria și Liceul “Vyauto Didziojo” din Klaipeda, Lituania. Menirea acțiunii constă antrenarea tuturor elevilor participanți într-o dezbatere pe marginea unor teme actuale precum discriminarea, dependența, opresiunea, comportamentul civic, respectiv interculturalitatea. Cea de doua activitate constă în dezbaterea și completarea chestionarului sociologic cu titlul “Europa între solidaritate și discriminare”. Chestionarul acoperă teme și subiecte precum implicarea tinerilor în problemele sociale legate de comportamentul civic, respectul pentru diferență, toleranța și cetățenie activă.

          Implicarea directă a tinerilor în proiecte și acțiuni care vizează schimbul de idei, dezbaterea și discutarea unor teme de interes imediat reprezintă una dintre cele mai bune strategii pentru educarea cetățenilor de mâine. Faptul că acțiunea pe care o găzduim se desfășoară cu participarea unor grupuri de liceeni proveniți din trei state membre ale Uniunii Europene – România, Bulgaria și Lituania – vine să confirme vocația europeană și modernă pe care și-o asumă instituția noastră. Responsabilizarea tinerilor, evidențierea principalelor capcane sociale și prezentarea liberă, transparentă a principalelor provocări  și avantaje ale diversității reprezintă subiecte actuale pe care, prin asemenea proiecte informale, le putem implementa cu succes”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

          Programul “Ensemble pour une Europe Solidaire” este derulat de Colegiul Național Carol I” sub egida proiectului Erasmus + Parteneriate Strategice Ka 2 și este organizat de prof. dr. Alina Ioanicescu, coordonator de proiect, respectiv prof. dr. Maria Michiduță, prof. Sorina Dumitrescu și prof. Loredana Hărăbor, membri ai echipei de implementare.

 

 

 

 
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Gafa săptămânii: Adriana Ungureanu, consilier local
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mahler si regasirea copilăriei, cu maestrul Walter Attanasi la pupitrul dirijoral
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.