Odată cu venirea primăverii, administrația locală a început reparațiile străzilor din Craiova acolo unde din cauza zăpezii asfaltul a fost deteriorat. În aceste zile se lucrează de zor la intersecția străzii Bariera Vâlcii cu Bulevardul Dacia și până la cea cu strada Toamnei.
“Așa cum am promis, imediat cum vremea ne permite începem reparații la străzile unde au apărut gropi în urma căderilor de zăpadă din această iarnă. Zilele acestea, echipele sunt pe teren și remediază aceste probleme. Unele zone s-au degradat foarte mult și este necesar să înlocuim întregul covor asfaltic, reparațiile locale nu se justifică în aceste cazuri. Una din aceste zone este strada Bariera Vâlcii, de la intersecția cu Bulevardul Dacia și până la cea cu Strada Toamnei unde efectuăm lucrări de frezare a vechiului asfalt și de turnare a unui nou strat”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.