Duminică, 7 ianuarie a.c., un echipaj compus dintr-un ofiţer şi doi agenţi din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflându-se în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, acţionând cu aparatul radar pe strada Calea Severinului din municipiul Craiova, l-a depistat pe E. IREY, 46 de ani, cetăţean turc, cu reşedinţa în municipiul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, în timp ce conducea un autoturism care a fost înregistrat circulând cu viteza de 86 km/h.
De asemenea, poliţiştii i-au solicitat bărbatului de 46 de ani să fie testat alcoolscopic. Ca urmare a testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit o concentraţie de 0,09 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Pentru a nu se lua măsuri legale împotriva sa, şi anume pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi a nu i se reţine permisul de conducere, conducătorul auto a oferit lucrătorilor de poliţie suma de 350 lei.
Poliţiştii au refuzat categoric oferta și au sesizat D.G.A. – Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, care, împreună cu procurorul de caz, au procedat la constatarea infracţiunii flagrante imediat după ce făptuitorul, în biroul agenţilor de poliţie, le-a oferit suma de bani menționată.
Cercetările au fost astfel preluate de către structura competentă cu instrumentarea infracţiunilor de corupţie .
Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă a cetăţeanului turc, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dolj.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii dedare de mită, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.