Sâmbătă, 21 iulie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Actualitate » 4 ianuarie 2018, ora: 12:00
rss
 
CJ Dolj a obținut finanțare europeană

6,7 milioane de euro pentru înființarea unei unități pentru situații de urgență lângă Aeroportul din Craiova

6,7 milioane de euro pentru înființarea unei unități pentru situații de urgență lângă Aeroportul din Craiova

Consiliul Județean (CJ) Dolj a obținut finanțare din fonduri europene pentru un nou proiect, cu o valoare totală de 6,7 milioane de euro, anunțul fiind făcut de președintele instituției, Ion Prioteasa, care a precizat că demersul vizează înființarea unei unități pentru intervenții în situații de urgență, în vecinătatea Aeroportului Internațional Craiova.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 „Ne bucurăm că începem acest an cu o veste bună și că putem vorbi despre reușita unei inițiative pe care am lansat-o în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Oltenia», dar și cu parteneri din Bulgaria.

Împreună, am depus în cadrul Programului Interreg V-A România –Bulgaria un proiect prin care urmărim dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de gestionare a situațiilor de urgență, proiect care a trecut cu succes prin filtrul evaluării, astfel încât contractul de finanțare a fost semnat recent.

Demersul are o valoare totală de 6,7 milioane de euro, sumă din care 3,7 milioane de euro sunt destinate investițiilor realizate de către Consiliul Județean Dolj. Componenta principală o reprezintă construirea și dotarea unei clădiri, în vecinătatea Aeroportului Internațional Craiova, un imobil conceput pentru a deservi o nouă unitate pentru intervenții în situații de urgență în zona transfrontalieră.

Totodată, finanțarea asigură și achiziționarea echipamentelor necesare, de la ambulanțe la vehicule și autospeciale de diferite tipuri și capacități, pentru descarcerare, acordarea primului ajutor și stingerea incendiilor. Amplasamentul ales reprezintă, de asemenea, un avantaj, pentru că va permite structurii pe care o înființăm să acționeze în cel mai scurt timp la aeroport, dacă se va impune.

 

Trebuie precizat că noua unitate va fi conectată cu Centrul de coordonare și conducere a intervenției în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră, pe care CJ Dolj l-a dat în folosință la începutul anului 2016, tot ca rezultat al unei colaborări reușite cu autorități din Vratsa, concretizate într-un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de aproape 5 milioane de euro.

Domeniul gestionării situațiilor de urgență continuă să reprezinte o preocupare importantă a Consiliului Județean Dolj, care s-a implicat, de-a lungul timpului, în realizarea unor investiții și în implementarea unor proiecte a căror valoare cumulată depășește 23 de milioane de euro, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță și la îmbunătățirea condițiilor în care își îndeplinesc misiunea dificilă instituțiile din acest sector“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Proiectul „Reacții coordonate și eficiente ale autorităților în situații de urgență în regiunea Dolj - Vratsa“, depus de către Consiliul Județean Dolj, în calitate de partener lider, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia“ și Primăria Vratsa, are o valoare totală de 6.753.414,63 euro, din care 3.741.954,09 euro reprezintă suma aferentă activităților implementate de administrația doljeană.

Pentru partea română, demersul prevede construirea și dotarea Unității de intervenție în situații de urgență în zona transfrontalieră, în municipiul Craiova, precum și achiziționarea unor echipamente de înaltă performanță: o autospecială pentru stingerea incendiilor cu capacitatea de 12.000 de litri, o autospecială pentru stingerea incendiilor de 6.000 l, o autospecială cu capacitate sporită, de 4.500 l, echipată cu dispozitiv de descarcerare și prim ajutor, o ambulanță tip C, o ambulanță tip B, un vehicul pentru descarcerare și un sistem de încărcare cu spumă a bazinelor folosite în operațiuni de stingere a incendiilor.

 

 
Alte articole din Actualitate:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Paunescu
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.