Marţi, 23 ianuarie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Actualitate » 14 decembrie 2017, ora: 11:07
rss
 

Conferință duhovnicească organizată de A.S.C.O.R. Craiova

Conferință duhovnicească organizată de A.S.C.O.R. Craiova

Asociația Studenților Creștin – Ortodocși Români (A.S.C.O.R.), filiala Craiova, organizează joi, 14 decembrie, conferința cu titlul „Vârstele iubirii”, susținută de Mihai Neamțu, scriitor și teolog. Evenimentul se va desfășura la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei, începând cu ora 18.30, și va fi precedat de un concert de colinde susținut de corul A.S.C.O.R. Craiova.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 „În perioada postului ”Nașterii Domnului”, A.S.C.O.R. Craiova, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Irineu, a încercat să aducă în atenția studenților două teme importante pentru un tânăr: iubirea și familia. Precum se știe , în ultima perioadă, aceste două teme au fost destul de dezbătute în societatea românească și de aceea am dorit să facem cunoscute tinerilor părerile a două persoane cu destulă experiență și implicare pe aceaste teme: pe cea a dl. Prof. Dr. Pavel Chirilă , care ne-a vorbit săptămâna trecută despre familia creștină, și pe cea a dl. Mihai Neamtu , care va susține o conferința pe tema iubirii”, a declarat Mihai Popescu, președintele A.S.C.O.R. Craiova.

A.S.C.O.R. Craiova susține și promovează valorile creștin-ortodoxe, precum și pe cele românești în rândul tinerilor. „Eforturile noastre se concentrează asupra organizării de evenimente culturale prin care ținerii botezați cretin-ortodox să perceapă corect și să aprofundeze aceste valori. Pentru noi, este important ca mai întâi să ne cunoaștem tradițiile bisericești, precum și pe cele populare specifice nouă, românilor, să facem distincție între ele (între cele bisericești și populare) și bine-nțeles ca apoi să facem distincție între ceea ce ne aparține nouă ca popor și ceea ce aparține altor popoare, altfel riscăm o dezrădăcinare și o pierdere a culturii și tradiției strămoșilor noștri. Astfel, în programul conferințelor, am susținut la cea dintâi și vom susține și în progamul celei de a doua, câte un mic concert de colinde. Aceste colinde, de o frumusețe literară deosebită, care sunt specifice perioadei postului ”Nașterii Domnului” și care vestesc într-un mod deosebit acest eveniment important, nu s-au păstrat în tradiția nici unui alt popor creștin atât de bine ca în tradiția poporului nostru. De aceea, noi ne-am străduit să le culegem (adunând într-o culegere peste 100 de colinde) și de asemenea ne străduim să le și interpretam cât mai fidel graiului zonei din care provin (Oltenia, Ardeal, Moldova, etc.)”, a subliniat președintele A.S.C.O.R Craiova Mihai Popescu.


 


 
Alte articole din Actualitate:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.