Vineri, 25 mai 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 13 decembrie 2017, ora: 11:20
rss
 

Daruri și activități practice, pentru copiii Centrului Aripi de Lumină al Arhiepiscopiei Craiovei

Daruri și activități practice, pentru copiii Centrului Aripi de Lumină al Arhiepiscopiei Craiovei

Copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei participă în această perioadă la o serie de activități cu rol educativ, recreative și cu rol de dezvoltare a abilităților de viață independentă. Astfel, în fiecare zi, între orele 13.00 – 14.00, beneficiarii așezământului social pregatesc un program de colinde, sub coordonarea părintelui Cosmin Dorobăț, de la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Craiova. Copiii vor colinda mai multe familii din Craiova în pragul sărbătorii Nașterii Domnului, încercând astfel să sprijine un caz umanitar.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 Totodată, copiii au primit daruri în aceste zile de la elevii și preșcolarii mai multor unități de învățământ școlar și preșcolar din Craiova, precum Grădinița „Castelul Fermecat”, Grădinița „Floarea Soarelui”, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, Școala nr. 29 „Nicolae Romanescu”, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte, Specializările Teatru și Canto și din partea unui grup de studenți de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Specializarea Kinetoterapie din cadrul Universității din Craiova. Una dintre activitățile în care copiii s-au implicat s-a desfășurat la Grădinița „Floarea Soarelui” din Craiova. Aici, copiii aflați în grija Arhiepiscopiei Craiovei au expus obiecte confecționate în cadrul atelierelor de terapie ocupațională, alături de produsele pe care preșcolarii grădiniței le-au realizat. În cadrul activității, preșcolarii au dăruit beneficiarilor Centrului „Aripi de Lumină” preparate de iarnă pregătite de ei și de familiile acestora.

  Miercuri, 13 decembrie, copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” au participat la o activitate practică alături de un grup de elevi al Școlii nr. 29 „Nicolae Romanescu” și au primit daruri din partea acestora, iar în data de 18 decembrie sunt așteptați  la Centrul pentru copii al Arhiepiscopiei Craiovei elevi din cadrul Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”, însoțiți de pr. Florin Ionescu, pentru a participa la un atelier de creație și a le darui beneficiarilor așezământului social mai multe cadouri.

 

Ateliere de canto și teatru

 

Tot în această perioadă, Centrul pentru Copii „Aripi de Lumină” a început desfășurarea mai multor ateliere: de fotografie, coordonate de fotojurnalistul craiovean Badea Remus Nicolae, de canto și de teatru, coordonate de studenți ai Universității din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte, specializările Muzică și Teatru. Atelierele sunt gratuite și se adresează copiilor beneficiari în cadrul Centrului, care provin din familii aflate în dificultate.

De asemenea, începând cu luna noiembrie, copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” sunt implicați în ateliere de bijuterii coordonate de doamna Costinela Iacob, care se desfășoară la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”.

Dincolo de activitățile de creație și de dezvoltare a abilităților de viață independentă, copiii sunt zilnic sprijiniți în efectuarea temelor școlare de specialiștii Centrului, iar mai mulți voluntari, studenți ai Facultății de Litere din Craiova, specializarea Engleză – Germană, le acordă sprijin pentru îmbunătățirea cunoștințelor la limba engleză.

 

 

 
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.