Joi, 23 noiembrie 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 6 noiembrie 2017, ora: 13:17
rss
 

Brahms - Integrala sonatelor pentru violoncel și pian, recital extraordinar oferit de Filarmonica Oltenia din Craiova

Brahms - Integrala sonatelor pentru violoncel și pian, recital extraordinar oferit de Filarmonica Oltenia din Craiova

Filarmonica „Oltenia” Craiova vă invită, marți, 07 noiembrie 2017, ora 19.00, în Holul de Onoare al Muzeului de Artă pentru un Recital extraordinar oferit de Cristian Florea (violoncel) și Mihai Ungureanu (pian) - BRAHMS INTEGRALA SONATELOR PENTRU VIOLONCEL ŞI PIAN. În program Sonata nr. 1 în Mi minor, op. 38 și Sonata nr. 2 în Fa major, op. 99.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

În program:

Sonata nr. 1 în Mi minor, op. 38                                                     (aprox. 25')

- Allegro non troppo (Mi minor)

- Allegretto quasi Menuetto (La minor)

- Allegro (Mi minor)

 

Sonata nr. 2 în Fa major, op. 99                                                     (aprox. 30')

- Allegro vivace (Fa major)

- Adagio affetuoso (Fa diez major)

- Allegro appassionato (Fa minor)

- Allegro (Fa major)

 

CRISTIAN  FLOREA

 

Pentru lumea muzicală, numele lui Cristian Florea, Maestru în Artă din Republica Moldova, nu este unul care să mai ridice semne de întrebare. Violoncelist, dirijor, manager artistic, profesor și impresar, artist european în adevăratul sens al cuvântului, cu dubla cetățenie - română și germană - și cu reședințe în Spania, România și Republica Moldova, Cristian Florea pendulează între postura de violoncelist concertist,  membru în diferite formații camerale, dirijor, profesor, manager, ceea ce îi dezvoltă și diversifică capacitățile artistice.

Cristian Florea a început să studieze violoncelul sub îndrumarea profesorului Gerhard Miess la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Sibiu, orașul său natal. După plecarea profesorului în Germania, tânărul violoncelist ajunge la Cluj, în clasa profesoarei Ilse Herbert. În 1969, devine elev al Liceului de Muzică ,,George Enescu" București, unde îi are ca profesori pe Ilie Iliescu și Josip Caleff la violoncel şi pe Luminița Ghencea la muzică de cameră. Curând, este lansat în viața competițională și artistică a României, astfel că la Concursul Liceelor de artă obține Premiul I la muzica de cameră și la 15 ani își face debutul ca solist în sala Ateneului Român, interpretând Concertul în La minor pentru violoncel și orchestră de C. Saint-Saëns. La timpul potrivit, a devenit student al Conservatorului ,,C. Porumbescu", actuala Universitate Națională de Muzică București, unde i-a avut ca profesori pe George Iarosevici, Serafim Antropov, Aurel Niculescu, Paul și Irina Staicu, George Halmoș, Wilhelm Berger. Reușește să studieze cu profesorul Marçal Cervera și să obțină gradația de onoare la Conservatorul de Muzică din Freiburg im Breisgau, Germania. Plecarea din țară îi oferă posibilitatea de a studia cu mari artiști care i-au influențat dezvoltarea ulterioară: Pierre Fournier, Sandor Vegh, Isaac Stern, Enric Casals, Stefan Popov. Ca violoncelist, a obținut numeroase premii și distincții la concursurile muzicale la care a participat în România și s-a numărat printre finaliști la competițiile de la Geneva 1979, Elveția și ARD-München 1982, Germania. Cu ansamblul Trio cu pian George Enescu a obținut Premiul III la Concursul de la Belgrad 1976 și Premiul I la cel de la Colmar 1977, Franța. Dubla sa postură, i-a asigurat prezența ca solisit pe scenele din România, Elveția, Germania și ocazii numeroase de colaborare cu alți soliști și dirijori celebri. A făcut multă muzică de cameră în diferite formații: Trio cu pian George Enescu, Trio de coarde Livschitz (devenit ulterior Trio Zürich), Cvartetul de coarde Winterthur și Orchestra de Cameră omonimă din Elveția, Ansamblul 13 din Baden Baden.

Tentația baghetei a fost mereu prezentă, astfel că în 1986, atunci când a fondat  Orchestra de Cameră Freiburg, Cristian Florea și-a împlinit un vis. După 1989, a devenit director artistic și dirijor al Filarmonicii de stat din Sibiu, perioadă în care s-a ocupat activ de infrastructura centrelor muzicale "Hermania" și "Sala Thalia". În 1992, a pus bazele Orchestrei Simfonice Europene și de atunci în fiecare an realizează diferite proiecte: "Concertul de Anul Nou", ”Muzica din filme”, concerte extraordinare cu mari artiști: Jose Carreras, Montserrat Caballe, Teresa Berganza, Placido Domingo, Ainoah Arteta... În prezent, este dirijorul șef al Orchestrei Naționale de Cameră a Republicii Moldova, ansamblu pe care l-a condus și în concertul din cadrul Festivalului internațional George Enescu 2011, urmat de alte invitații pentru evenimente muzicale speciale (Concert la Palatul Cotroceni).

Cristian Florea, solist sau dirijor, a colaborat cu numeroase ansambluri muzicale: Mozarteum Salzburg, Orchestra Simfonică Madrid, Orchestra Simfonica Nacional de Catalunya din Barcelona, Musici of Prague, orchestrele din Málaga, Galicia, Murcia, orchestrele Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Bacău, București, Botoșani, Brașov, Iași, Arad, Oradea, Satu-Mare, Târgu Mureș, Craiova, Constanța, ansambluri orchestrale din Ucraina, Republica Moldova, Italia, Mexic, SUA, Ungaria, Germania, Bielorusia, Lituania etc.

Interesat de creații muzicale din toate etapele istorice, Cristian Florea are un repertoriu foarte bogat, cu multe prime audiții, numeroase opus-uri fiind înregistrate pe LP-uri, CD-uri sau pentru diferite posturi de radio și televiziune: Spania TV1, TV2, TV3, TVR, Cluj TV, TVMoldova, Swiss DRS, German SWF3, Köln WDR, Baden Baden Funk TV, Südfunk Stuttgart, SDR Karlsruhe, Hungarian TV, Radio Nacional de España, Bayerische Rundfunk München etc.

 

MIHAI  UNGUREANU

 

Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul Mihai Ungureanu apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate. La 16 ani, a debutat cu „Mi bemolul” de Franz Liszt pe scena Filarmonicii craiovene; în anul 1977, a absolvit cursurile Liceului de Artă din Bănie. Ca student al Academiei de Muzică din capitală, a beneficiat de îndrumările reputaţilor muzicieni Dan Grigore şi Ioana Minei. Din anul 1981, începe să susţină o intensă activitate concertistică, colaborând cu toate orchestrele simfonice din ţară, deosebita sa prezenţă scenică fiind apreciată şi peste hotare.

În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din majoritatea țărilor din Europa, America de Nord și de Sud (în S. U. A., Canada, Argentina şi Brazilia a susţinut o serie de concerte cu orchestra și recitaluri de mare succes), din Rusia (ex-U. R. S. S.) şi din spaţiul asiatic (Japonia, Coreea de Sud, Republica Islamică Iran, Liban). Este laureatul mai multor competiţii naţionale şi a fost distins cu Premiul ATM (Premiul Criticii Muzicale/1986). De asemenea, participă frecvent în juriile unor importante concursuri internaţionale. În calitate de director general (în perioadele 1990 - 2000 şi 2003 - 2009) şi de director artistic (între 2001 - 2003 și 2012 - 2016) al Filarmonicii „Oltenia”, a întreprins şi organizat numeroase turnee peste hotare (în Italia, Germania, Franţa, Belgia, Elveţia, Spania, Gibraltar, Ungaria, Austria, Grecia, Serbia, Macedonia, Coreea de Sud, Republica Moldova).

Mihai Ungureanu s-a implicat şi în realizarea unor valoroase înregistrări discografice la casa Electrecord - Bucureşti, promovând atât repertoriul autohton, cât şi pagini de referinţă din creaţia universală (G. Enescu - Sonata a III-a în caracter popular românesc, cu violonista Luminiţa Rogacev; J. Brahms - Cvartet cu pian, împreună cu ansamblul Trio ”Consonanţe” - Craiova; Sonate și alte lucrări pentru violoncel și pian, cu Ioana Ostafi la violoncel ş. a.). Totodată, a imprimat 2 CD-uri la Casa de discuri Bella Musica (Freiburg, Germania), ce cuprind: J. Haydn – Sonata pentru pian și Două concerte pentru pian și orchestră, cu Orchestra de Cameră din Alicante, dirijor Alfonso Saura; G. Gershwin - Rhapsody in Blue, Concertul în Fa pentru pian și orchestră, în compania Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul“ - Timişoara, dirijor Camil Marinescu. În anul 2003, a înregistrat un CD cu muzică germană contemporană (Gerhard Rosenfeld), în colaborare cu violonista Jenny Abel, iar un an mai târziu a înregistrat în Germania, la Casa de discuri Hasted-WDR 3, un CD „Portret Pascal Bentoiu”, în colaborare cu Nordwestdeutsche Philharmonie, sub conducerea muzicală a maestrului Horia Andreescu și cu participarea violonistei Jenny Abel. În 2007, a colaborat din nou cu violonista Jenny Abel la realizarea unui disc de sonate ale unor compozitori romantici germani (Joachim, Brah

 
Alte articole din Învăţământ şi Cultură:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Paunescu
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.