Joi, 23 noiembrie 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Administraţie » 1 noiembrie 2017, ora: 13:00
rss
 

RAADPFL Craiova începe acțiunea de tăiere a arborilor uscați din Parcul Sfântul Dumitru

RAADPFL Craiova începe acțiunea de tăiere a arborilor uscați din Parcul Sfântul Dumitru

RAADPFL Craiova, Secția Zone Verzi, va demara începând de vineri, 3 noiembrie 2017, acțiunea de tăiere a arborilor uscați care reprezintă un real pericol pentru vizitatorii Parcului “Sfântul Dumitru” (de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru), din Craiova. Este vorba de 27 de copaci (arțar, tei, dud) identificați de către specialiștii RAADPFL Craiova ca reprezentând un pericol pentru cetățeni. Precizăm faptul că pentru tăierile acestor arbori, RAADPFL Craiova a obținut toate avizele necesare de la Agenția de Mediu.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

              Reamintim faptul că activitatea RAADPFL Craiova este conformă cu prevederile HCL nr. 132/2006 și Caietului de Sarcini privind Amenajarea, Întreținerea și Înfrumusețarea Zonelor Verzi din municipiul Craiova și a Legii 24/2007 actualizată privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Activitatea de tăiere a arborilor de la nivelul solului este executată numai de către lucrători calificați din cadrul echipei de tăieri arbori, specializată pentru astfel de lucrări, în baza constatărilor proprii sau la sesizarea întemeiată a cetățenilor. Constatarea este susținută de Protocolul încheiat între reprezentanții Agenției Regionale de Protecția a Mediului Craiova, Primăria Municipiului Craiova și RAADPFL Craiova. Conform Articolului 3, punctul 5, din Caietul de Sarcini privind Amenajarea, Întreținerea și Înfrumusețarea Zonelor Verzi din municipiul Craiova astfel de intervenții pot fi executate în următoarele situații:

 - arbori uscați sau parțial uscați, arbori la care prin intervenții mecanice sau manuale a fost afectat sistemul radicular;

- arbori care prin dezvoltarea sistemului radicular afectează grav rețelele de canalizare, termoficare, electrice sau de telefonie, dovedite prin act de constatare de către instituțiile abilitate;

- arbori care prin dezvoltarea sistemului radicular afectează zona subterană de rezistență a clădirilor sau a infrastructurii, dovedite prin act de constatare a instituțiilor abilitate;

- arbori cu modificări morfo-fiziologice:scorburoși, despicați, înclinați mai mult de 70%, îmbătrâniți prematur;

- arbori care prin dezvoltarea exagerată a coroanei afectează fațadele sau acoperișul clădirilor” – Art. 3, punctul 5.

            Conform articolului 12 din Legea 24/2007: “Proprietarii și administratorii de spații verzi sunt obligați să asigure măsurile privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare”.

           

Echipa Tăieri Arbori, din cadrul Secției Zone Verzi, are în acest moment foarte multe solicitări primite din partea craiovenilor la Telefonul Cetățeanului, dar și pe adresa de facebook a RAADPFL Craiova, pentru tăieri de arbori uscați. motiv pentru care au fost făcute programări până în luna aprilie 2018.

 

 

 

 
Alte articole din Administraţie:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Paunescu
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.