Luni, 23 octombrie 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 18 septembrie 2017, ora: 13:21
rss
 

Atelier interactiv de istorie despre Primul Război Mondial

Atelier interactiv de istorie despre Primul Război Mondial

Vineri, 15 septembrie a.c., Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a desfășurat prima activitate a proiectului “CRESC la bibliotecă”.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

      Reunite sub titlul “Istoria Altfel”, activitățile interactive de istorie și vizionarea unui scurt documentar despre participarea României la Primul Război Mondial s-au constituit într-un tribut pe care bibliotecarii și copiii l-au adus celebrării bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz și, în avans, pentru centenarul pe care întreaga țară îl va marca în 2018.

     Atelierul de Istorie cu tema “1917-2017. 100 de ani de la Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz” a fost coordonat de Alexandru Ionicescu și a avut rolul de a pune în lumină contextul existent la momentul declanșării conflagrației la nivel european, perioada neutralității românești (1914-1916) și, evident, intrarea României în luptă (1916). Campania militară a anului 1916, urmată de reorganizarea din primăvara și vara anului 1917 au fost, de asemenea, subiecte de interes despre care s-a discutat în cadrul activității. Punctul culminant, bătăliile eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, a fost completat prin scurte intervenții cu privire la Craiova în timpul ocupației germane (1916-1918), grupările de partizani atestate în timpul războiului în regiunea Oltenia, diverse acte de eroism și exemplul de simbol al Ecaterinei Teodoroiu, respectiv Amilcar Săndulescu.

     Pe de altă parte, documentarul difuzat în cadrul atelierului vizual a avut rolul de a fixa o serie de cunoștințe și informații de natură istorică. Vizualizarea experiențelor specifice Marelui Război și conștientizarea și asumarea contribuției adusă de România la desfășurarea generală a războiului au fost principalele obiective.

     “Am început să creștem la bibliotecă într-un mod inedit. Primele ateliere desfășurate vineri, 15 septembrie, au avut rolul de a fundamenta o serie de cunoștințe istorice pe baza cărora se vor construi celelalte două ateliere. O incursiune în universul Primului Război Mondial, cu dramele și speranțele sale, este întotdeauna un act reparatoriu de memorie. Avem mereu datoria să aducem în actualitate evenimentele cu rol fondator. Ne bucură și faptul că publicul, copii de la centrele sociale aflate în administrarea Arhiepiscopiei Craiovei, a receptat bine formatu și informațiile transmise. Îl felicit pe colegul meu pentru organizarea și desfășurarea celor două activități și le urez, de asemenea, succes colegelor mele Carmen Tică și Sofia Lavinia Cercel în derularea ultimelor două ateliere – de corespondență și tehnică a interviului”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

     Proiectul “CRESC la bibliotecă”, finanțat de AFCN, se înscrie în aria tematică a Educației prin Cultură și este dedicat celebrării Centenarului României Moderne. Alături de partenerii săi, bibliotecile județene din Brasov, Caraș-Severin și Sălaj, Biblioteca Aman își propune conștientizarea unui grup de 10 copii și tineri, cu vârstele cuprinse între 12 și 16 ani, provenind din medii defavorizate, asupra valorilor și semnificațiilor legate de Primul Război Mondial și Marea Unire din 1918. În cadrul proiectului, participanții vor beneficia de activități diverse: ateliere interactive, proiecții de film, prezentare de corespondență etc., prin care, alături de bibliotecarii specialiști, vor învăța cum pot participa activ la aniversarea a 100 de ani de momentele glorioase realizate în anii 1917-1918.

          

 
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
365MAG
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.