Vineri, 15 decembrie 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Sănătate » 18 septembrie 2017, ora: 13:08
rss
 

Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar- Oltenia Editia a III-a

Conferinţa Regională de Cancer Bronhopulmonar- Oltenia Editia a III-a

Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova şi compania de comunicare medicală Houston NPA vă invită să participati la deschiderea celei de-a treia editii a conferinței regionale de cancer bronhopulmonar- Oltenia, ce va avea loc pe 20 septembrie 2017, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova- Sala Aula Magna.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 Tema ediției din acest anManagementul cazurilor avansate. Rolul și limitele chirurgiei de salvare.

 

Coordonatorul ştiinţific al manifestării este Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, Șef clinică chirurgie toracică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

             

Una dintre caracteristicile principale ale manifestării este interdisciplinaritatea, programul (creditat EMC) adresându-se atât cadrelor medicale cu specialități clinice și chirurgicale, dar și celor paraclinice

            

Organizatorii își propun furnizarea de informaţii noi, specializate, în ceea ce priveste managementul cazurilor avansate, cu accent pe rolul și limitele chirurgiei de salvare.

     

Programul de desfășurare conferinta: miercuri, 20 septembrie 2017, orele 09.30 – 19.00.

 

Program imagini si interviuri pentru reprezentantii mass-media: miercuri, 20 septembrie 2017, intervalul orar 09.00- 11.00

 

Pentru confirmare:

Aniela Zanfir, aniela.zanfir@houston,ro, 0722 519 239, Fax 021-317.09.43

 

Teme ce vor fi sustinute:

 

Cancerul bronhopulmonar din perspectiva medicului de familie- Dr. Dalida Mosorescu

 

Experienta clinicii  de chirurgie toracica din Craiova in tratamentul cazurilor avansate de cancer bronhopulmonar-Şef Lucr. Dr. Alin Demetrian

 

CANCERUL BRONHO-PULMONAR ÎN JUDEȚUL GORJ. ESTE CHIRURGIA TORACICĂ SOLUȚIE DE SALVARE?- Dr. Elena Vlad

 

Punctia aspirativa transbronsica "oarba" in cancerul pulmonar avansat-Sef  Lucr. Univ. Dr. Mihai Olteanu

 

Relatia dintre inflamatie si cancerul bronhopulmonar-Prof.Univ.Dr Floarea Mimi Niţu

 

Factori care influenteaza prognosticul pacientilor diagnosticati cu cancer bronhopulmonar

-Dr. Cristina Calarașu

 

MANAGEMENTUL  DURERII  ÎN CANCERUL  BRONHOPULMONAR-Dr. Amelia Dracea

 

Rolul chirurgiei de salvare in oncologia toracica-Dr Memu Eustatiu

 

Necesitatea infiintarii rapide a unei comisii multidisciplinare pentru tumorile toracice in regiunea Oltenia-Sef lucr. Dr Alin Demetrian

 

Rolul endomicroscopiei confocale laser în  diagnosticul cancerului bronhopulmonar-Sef lucr. Univ. Dr. Costin Streba

 

Chirurgia de salvare in cazurile de cancer bronhopulmonar-Prof.Univ.Dr. Horia Sirbu

 

Tumoră gigant hemitorace stâng cu evoluţie interesantă-Dr.  Irina Drăgan

 

 

 
Alte articole din Sănătate:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Managerul Filarmonicii Oltenia, Gabriel Zamfir: Partea frumoasă a acestei activități este atunci când publicul se ridică în picioare și aplaudă actul artistic
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.