Miercuri, 20 septembrie 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Eveniment » 5 septembrie 2017, ora: 08:48
rss
 

Peste 1000 de veste reflectorizante vor fi distribuite bicicliștilor și căruțașilor de către polițiștii de la Rutieră

Peste 1000 de veste reflectorizante vor fi distribuite bicicliștilor și căruțașilor de către polițiștii de la Rutieră

Ieri, începînd cu ora 11:30, polițiști din cadrul IPJ Dolj- Serviciul Rutier au organizat și executat o acțiune cu caracter preventiv, care a avut drept scop informarea și conștientizarea participanților la trafic, în special bicicliștii și conducătorii de atelaje cu tracțiune animală, în ceea ce privește riscurile la care se expun în momentul în care circulă pe drumurile publice fără a fi echipați corespunzător și fără a respecta legislația rutieră.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 Cu ocazia desfășurării acestei activități, polițiștii rutieri au distribuit în mai puțin de o oră peste 25 de veste refectorizante, precum și broșuri conținând atât sfaturi preventive, cât și prevederi din OUG 195/2002 .

Totodată, oamenii legii au întocmit și o evidență cu persoanele cărora le-au fost înmânate aceste veste reflectorizante, aceștia luînd la cunoștință și semnând procesele verbale, luându-și totodată angajamentul că le vor purta de fiecare dată cînd se deplasează pe drumurile publice cu bicicletele sau cu atelajele cu tracțiune animală.
De această dată, polițiștii nu au aplicat nicio sancțiune contravențională, scopul acțiunii fiind unul cu caracter informativ .  
Activitatea a avut loc astăzi începând cu ora 11:30 pe DN 55 Craiova-Bechet, precum și în incinta Târgului de săptămână Făcăi, aceasta urmând a fi continuată și în zilele următoare de către polițiștii celorlalte formațiuni rutiere din judetul Dolj.
 

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Dolj recomandă tuturor celor care se deplasează cu bicicleta:

Ø Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător;

 

Ø Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni !

Ø Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

Ø De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

Ø Totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Ø Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

Ø Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul.

Ø La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta!

Ø Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă.

Ø Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul.

Ø Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

Ø Poartă cască de protecţie. Îți poate salva viața.

 Zilnic, polițiștii doljeni acționează pentru asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere și sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

 
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
365MAG
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Doljul, pe primul loc la încheierea contractelor de finanțare pentru PNCCF
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Toți locuitorii din comuna Cârcea vor avea apă și canalizare
Se fac angajări pentru fabrica de biscuiţi ETI
Termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuțiile de asigurări sociale, prelungit de Guvern
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.