Sâmbătă, 25 noiembrie 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Politică » 11 martie 2015, ora: 09:30
rss
 

Apelul unui europarlamentar român către miniștrii de interne şi de justiţie din UE: „Susțineți aderarea României la Schengen!”

Apelul unui europarlamentar român către miniștrii de interne şi de justiţie din UE: „Susțineți aderarea României la Schengen!”

Europarlamentarul Victor Negrescu a trimis o scrisoare tuturor miniștrilor de interne şi de justiţie din Uniunea Europeană, prin care cere sprijinirea accederii României la spațiul Schengen. Demersul vine după ce europarlamentarul social-democrat a adresat deja mai multe apeluri atât Comisiei Europene, cât și Consiliului European, în vederea acceptării României în Schengen.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

În scrisoarea sa, Victor Negrescu atrage atenția că „problema aderării la Schengen a devenit mai degrabă un câmp de luptă politică decât o evaluare la rece și obiectivă a progresului țării mele în această privință”, solicitându-le miniștrilor din UE să ia în considerare „argumentele instituționale și tehnice care impun sprijinirea accesului României la spațiul Schengen”.

 

Victor Negrescu subliniază în scrisoarea sa către miniștrii europeni din Consiliul JAI că Parlamentul European și Comisia Europeană sunt de acord că România îndeplinește toate condițiile pentru intrarea în spațiul de liberă circulație.

 

„În ceea ce privește poziția instituțiilor europene pe subiect, atât Parlamentul European, cât și Comisia Europeană sunt de acord că România îndeplinește toate criteriile necesare pentru a deveni un membru al spațiului Schengen. În plus, Comisia Europeană a subliniat că este obligată să sprijine aderarea României, conform concluziilor Consiliului European din iunie 2011”, se arată în scrisoarea eurodeputatului PSD.

 

În urmă cu o lună, Comisia Europeană a răspuns unei alte scrisori trimise de europarlamentarul Victor Negrescu pe aceeași temă, oficialii europeni arătând că sprijină deplin accederea României în Schengen încă din iunie 2011.

 

Mai mult decât atât, în răspunsul oficial primit de Victor Negrescu la începutul lunii februarie, Comisia Europeană a subliniat că „nu există nicio legătură legală între extinderea Schengen și Mecanismul de Cooperare și Verificare. [...] Mecanismul de Cooperare și Verificare are un scop diferit. Acest lucru a fost subliniat de către Comisie în mai multe rânduri”.

 

În apelul său de astăzi, 4 martie, Victor Negrescu și-a exprimat dorința de a discuta problema aderării la Schengen în cadrul unei întâlniri oficiale cu miniștrii de interne şi cei de justiţie din statele membre.

 

 
Alte articole din Politică:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Paunescu
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.